Acea zi de Iulie

Totul s-a întâmplat într-o frumoasă zi de vară din luna iulie,
Căutând într-un loc străin vieții mele, dragostea ta pierdută,
Pe care eu nu am m-ai găsit-o niciunde in alte locuri cunoscute,
Și care m-a dezarmat de sentimentele mele de dragoste profunde;
Atâta tristețe a celui care a iubit cândva o fată frumoasa ca tine.

Ascultând minunatele sunete ale păsărilor ce cu alint cantă,
Ce mi-au amintit de marea ta dragoste pentru mine, dar trecută,
M-am indreptat cu pași șovăelnici, și atăt de infrigurat de singurătate,
Către un țărm, un țărm prea indepărtat de mare, cu al său fascinant soare,
Numai și numai de mine cunoscut, în sufletul meu suferind după tine.

La aceste triste momente de sine, cântecele de pasăre auzindu-le,
Mi-au umplut sufletul de multă, multă suferință și resemnare,
Ce au trecut prin tot corpul meu ca o mare și incontestabilă tragedie,
Ca un uragan desfașurând pustietate, tristețe si dezechilibru,
Ce numai cel ce pierde marea dragoste le mai știe...un oropsit al sorții !

Aștept in tăcere pe acest mal, cel pustiu ce-mi intristează mintea,
Stau și privesc în larg aducându-mi aminte de tine, cum erai odată,
Și de povestea ta de dragoste fierbinte pentru mine, acum abandonată,
De lacrimile mele multe ce mi-au umplut obrajii, pierzându-te in veșnicie,
Și mor incet cu fiecare clipă scursă în acest vuiet al mării. Iar păsările cantă!

Această a mea poveste de iubire moartă pentru tine, o mare deziluzie,
Ce mi-a pustiit sufletul de iubirea mea ce a crezut in tine, ce fericire.
Dar acest biet om plăpand acum, ce zace la un mal de sine și privește,
Spre larg, spre infinit, se roagă să-i fie sufletul desfigurat, mai bine,
În clipele lui de singurătate, de temeri și de contemplare prea târzie.