Privind fereastra

O zi atât de ploioasă, și mult prea deprimantă,
Pentru sufleul meu ce acum doar plânge,
De dragostea mea pentru tine eșuată,
Ce a condus la o prea mare dezamăgire,
Numai de suferindul meu suflet cunoscută.

Trăiesc cu iluzia că într-o zi te vei întoarce,
Că sufletul tău își va aduce aminte de mine,
De trăirile tale in așternuturile de satin albe,
De săruturile mele pasionale, și atât de tandre.
Dar totuși îmi plâng tăcerea ta ca de o moarte.

Privesc fereastra cu picăturile ei de ploaie,
Ce se preling necontenit pe geamul amintirii,
De parcă îmi sugerează de câtă multă suferință
Am eu, în sufletul golit de a mea singurătate,
De viața mea acum pribeagă, de câtă amăgire.

Oare este prea târziu pentru a-ți cere iertare,
Pentru ceea ce tu ai crezut că este o resemnare,
A iubirii mele ce a crezut in clipele tale de fericire,
Dăruite in multele nopți de dragoste pentru mine,
Cu atât de multă pasiune, și tandrețe cutremurătoare.

Ploaia continuă să-mi cearnă lacrimi de durere,
Trăind cu multă suferință de golul plecării tale,
Și mă tot zbat ca un nebun privindu-ți chipul,
Ce mintea mea refuză să-l șteargă pentru totdeauna,
Atât de dragă-mi ești, frumoasă, și melancolică fată.